FELICITARI CATENA RACING TEAM pentru participarea la CURSA ANULUI – WINGS FOR LIFE WORLD RUN 2015!

Duminica, pe 3 mai 2015, la ora 14:00 (ora Romaniei), reprezentati ai CATENA RACING TEAM s-au aliniat la START-ul celui mai important si mai impresionant eveniment de alergare din lume.

Aproape 75.000 de alergatori din 33 de tari au luat start-ul in acelasi timp (au fost 35 de curse!) cu colegii nostri in ”Cursa Ingerilor” care a schimbat nu doar regulile unui maraton obisnuit (nu are o distanta fixa si toti alergatorii din intreaga lume iau startul in acelasi moment), ci a avut ca unic scop acela de a ajuta la indeplinirea misiunii Wings for Life WORLD RUN: sa se gaseasca un remediu pentru vindecarea traumatismelor maduvei spinarii si a coloanei vertebrale

Membrii CATENA RACING TEAM au alergat alaturi de mii de romani si straini, de ambasadorii locali Wings for Life WORLD RUN (Mihaela Radulescu, Dani Otil, Daniel Osmanovici, Toma Coconea, Paul Dicu, Andrei Rosu, Alexandru Nicolau, Alexandru Corneschi si George Balta, fost rugbyst, care a concurat in scaun rulant), dar si de Gabriela Szabo, fosta campioana olimpica la atletism, ministru al Tineretului si Sporturilor, de atletii Paul Dicu si Toma Coconea sau de gloriile gimnasticii Andreea Raducan, Sandra Izbasa si Marian Dragulescu.

La Bucuresti, cursa a fost castigata de belgianul Wouter Decock, cu un nou record national (61,5 km). Anul trecut el a castigat cursa Wings for Life World Run din Belgia, cu 65,11 km parcursi si a reusit sa se claseze pe locul 5 mondial. Wouter este membru al echipei nationale de ultramaraton. Recordul personal la 50 km este 3h14‘40‘‘, iar la 100 km este 6h54’42‘‘.

La fete, victoria a revenit si in acest an Lilianei Danci, castigatoarea Wings for Life WORLD RUN Bucuresti 2014. Practica atletismul din 2003 si s-a evidentiat in probele de semifond (in special 3000m obstacole), cros, alergare montana, facand cu succes trecerea, in ultimul an, la probe mai lungi, precum semimaraton si maraton. Recordul personal la maraton este de 2h48‘.

Daca la Bucuresti vedeta care a condus Masina Oficiala de Finis a fost Felix Baumgartner, omul care a depasit viteza sunetului in proiectul Red Bull Stratos, in alte tari, alte vedete de prima mana s-au alaturat cauzei. Printre acestia s-au numarat si pilotii Marc Weber si David Coulthard (Marea Britanie) sau Marc Coma (Spania).

Invingatorii absoluti au editiei 2015 a Wings for Life WORLD RUN au fost japoneza Yuko Watanabe (a alergat in Japonia) si ethiopianul Lemawork Ketema care a alegrat in Austria.

Iata clasamentul general oficial al editiei 2015 a Wings for Life WORLD RUN :

Barbati:

1. Lemawork Ketema (Ethiopia) km 79.9 (a alergat in Austria)

2. Cesar Hernandez (Chile) km 78.3 (a alergat in Chile)

3. Remigio Huaman (Peru) km 78.2 (a alergat in Austria)

Femei:

1. Yuko Watanabe (Japonia) km 56.3 (a alergat in Japonia)

2. Riana van Niekerk (Africa de Sud) km 55,2 (a alergat in Africa de Sud)

3. Nathalie Vasseur (Franta) km 52,2 (a alergat in Florida, SUA)

VA FELICITAM, suntem mandri de voi si nu uitati ca urmeaza alte si alte competitii, concursuri si evenimente sportive la care CATENA RACING TEAM va fi prezenta!

    Adauga un comentariu