Prima editie a Campionatul intern de fotbal, Catena Racing Team

10 echipe reprezentative ale filialelor FILDAS si CATENA Grup din toata tara au luptat pentru cel mai ravnit trofeu, iar jucatorii, pentru un loc in Nationala de fotbal, CATENA RACING TEAM! In perioada 8 – 10 mai 2015 s-a desfasurat la Busteni, la Baza Sportiva Alexandros prima editie a Campionatului de Fotbal CATENA RACING TEAM 2015, unul dintre cele mai asteptate evenimente sportive ale inceputului de sezon. La competitie, una extrem de disputata si plina de surprize au participat selectionatele filialelor din Bucuresti, Brasov, Constanta, Craiova, Pitesti, Ploiesti, Iasi, Sibiu, Timisoara, si Zona Sud. CATENA RACING TEAM, prin amabilitatea Presedintelui clubului, Dr. Radu George a asigurat pentru toti membrii celor zece echipe echipamentul sportiv, prezenta la Busteni pe toata durata desfasurarii campionatului, realizarea cupelor, medaliilor si diplomelor, prezenta unui arbitru profesionist s.a.
Emotiile primei seri a campionatului….
In sala de conferinte a hotelului a avut loc intr-un cadru festiv si in prezenta tuturor participantilor si a invitatilor, prezentarea oficiala a echipelor si a regulilor competitiei, dar si tragerera la sorti a grupelor. Gazde au fost Mihai Popescu (Director Filiala FILDAS Ploiesti) si Daniel Ionita (coordonator Catena IT Harware Bucuresti), membri fondatori ai CATENA RACING TEAM.

Meciurile oficiale s-au desfasurat pe terenul de fotbal al Bazei Sportive Alexandros (dimensiuni 40 m x 20 m), in timp ce terenul de tenis a fost folosit pentru antrenament si incalzire. A doua zi urmau sa aiba loc meciurile din grupe, iar duminica, semifinalele, finala mica si finala. Pe langa primele trei locuri, s-au acordat si tilturile de Golgheter si de Cel mai bun portar. Cei doi castigatori au fost selectionati automat in echipa CATENA RACING TEAM care va participa si ne va reprezenta la Medical&Pharma Football Cup 2015, editia a IV-a, Bucuresti.

Iata ce au hotarat sortii (Mihai Popescu a fost acela care a efectuat tragrea la sorti) in ceea ce priveste componenta grupelor: grupa I – Bucuresti, Pitesti, Craiova, Brasov, Sibiusi grupa a II-a: Iasi, Timisoara, Constanta, Zona Sud, Ploiesti
…si ale unei zile intregi de meciuri extrem de disputate
Start-ul oficial s-a dat sambata 9 mai 2015, la ora 9.00 cu primul meci al zilei: Bucuresti – Brasov. S-a jucat toata ziua, meciurile disputandu-se din ora in ora, ultima partida a serii fiind programata la ora 18.30, intre echipele Ploiesti si Iasi. Absolut toti inimosii nostri colegi au jucat cu gandul la victorie, la un mult-visat loc in semifinalele si apoi in finala, la mult-ravnitele titluri de Golgheter si de Cel mai bun portar, dar mai ales cu dorinta de a dovedi ca au participat la una dintre cele mai frumoase si bine organizate, mai pasionante si mai fair-play competitii sub culorile Catena Racing Team.

Iata si culorile echipamentelor purtate de echipele CATENA RACING TEAM: Bucuresti (alb-verde), Brasov (galben-negru), Constanta (galben-verde), Craiova (alb-albastru), Iasi (alb-portocaliu), Ploiesti (galben-albastru), Pitesti (rosu-negru), Sibiu (galben-alb), Timisoara (alb-violet), Zona Sud (rosu-albastru).

20 de meciuri, 10 echipe reprezentative ale filialelor FILDAS si CATENA Grup din tara, peste 80 de sportivi, pasionati de fotbal si membri ai CATENA RACING TEAM si 100 de goluri! Acestea sunt cifrele si bilantul primei zile a Campionatului de Fotbal CATENA RACING TEAM 2015 de-a lungul careia (de dimineata si pana seara, neintrerupt!) s-au desfasurat meciurile conform programului stabilit in urma tragerii la sorti a grupelor.

Iata care au fost echipele calificate in semifinale: Grupa I (la egalitate de puncte, dar despartite de golaveraj): locul I – Bucuresti, locul II – Pitesti si grupa a II-a: locul I: Zona Sud (12p – maximum de puncte), locul II – Timisoara (9p).
Si a venit Ziua ce Mare
Ziua de 10 mai a inceput la ora 10.00 cu primul meci (Bucuresti – Timisoara), dar si cu ploaia care a determinat o alta intrunire dis-de-dimineata pentru a supune la vot locul desfasurarii meciurilor – in sala sau in aer liber. Ploaia nu i-a speriat pe colegii nostri, asa incat a fost ales terenul in aer liber, desi la un moment dat s-a jucat pe o ploaie torentiala, cu grindina.

Ordinea desfasurarii semifinalelor fusese stabilita cu o seara inainte, prin tragere la sorti. Prima partida disputata in cadrul celor doua semifinale a fost intre Bucuresti – Timisoara (4-0), urmata de Pitesti – Zona Sud (1 – 2, la pauza scorul a fost 0 – 0, iar scorul final a fost stabilit dupa loviturile de departajare), apoi, de cele mai asteptate meciuri: Finala Mica si Finala Mare.

Iata compenenta echipelor semifinaliste:

Bucuresti: Daniel Ionita (10), Ionut Coman (8), Ionut Gutuman (7), Marin Vasile (1), Victor Cioroianu (9), Mihai Prodan (4), Stefan Baltat (5), Tudor Vistineanu (6), Marius Ciobotaru (3).

Timisoara: Ovidiu Benchis (10), Valeriu Sofronea (8), Daniel Codrea (9), Plesescu Alin (1), Sorin Biriescu (7), Cote Cristian (5), Florin Oprea (4), Raul Popescu (3), Nicolae Boroica (6).

Zona Sud: Sorin Chirculescu (5), Daniel Marin/Marius Stefan Aranghel (7), Ionut Alexandru (3), Catalin Radu (4), Costel Bujor (10), Adrian Cruceana (9), Vitalie Bria (8), Marius Turcanu (1), Valentin Chelu (5).

Pitesti: Daniel Zaharia (7), Daniel Vorovenci (2), Alexandru Angheoliu (5), Cristian Angheloiu (4), Mihai Mihaila (9), Alin Matei (6), Cristi Din (10).

Castigatoarea editiei I a Campionatului de Fotbal CATENA RACING TEAM 2015: BUCURESTI!
Prima editie a Campionatului National de Fotbal CATENA RACING TEAM s-a incheiat cu urmatoarele rezultate:

locul I: Bucuresti, locul II: Zona Sud si locul III: Timisoara.

Bucurestenii s-au impus in finala disputata cu echipa Zona Sud cu scorul de 3 – 0 prin golurile inscrise de Tudor Vistineanu (1) si Mihai Prodan (2).

In Finala Mica, timisorenii au dispus de echipa din Pitesti cu scorul de 2-1.

Tiltul de Golgheter a revenit lui Mihai Prodan (Bucuresti) cu 15 goluri marcate, iar titul de Cel mai bun portar a fost acordat lui Marius Turcanu (Zona Sud). S-a acordat si titul pentru Fair-Play echipei din Craiova

Mihai Stoichita, surpriza pentru membrii CATENA RACING TEAM
Antrenorul Mihai Stoichita a venit special pentru colegii nostri, chiar la finalul meciului dintre bucuresteni si reprezentantii Zonei Sud. Acesta a tinut sa ii felicite personal pe membrii echipelor finaliste ale CATENA RACING TEAM, oprindu-se la Busteni, in drum spre Medias, acolo unde se disputa un meci de fotbal foarte important pentru lupta (dintre Steaua si ASA Tg. Mures) pentru locul I in Divizia A: Gaz Metan Medias – ASA Tg. Mures (1-0). In aceeasi zi, pe 10 mai, indragitul antrenor si-a aniversat si ziua de nastere. Toti membrii echipelor i-au urat la unison La multi ani si i-au cantat Multi ani, traiasca!

Mihai Stoichita a fost antrenor in doua randuri al echipelor Steaua (in sezonul 1997-1998, castigand titlul de campion al Romaniei si Supercupa Romaniei), FC National, Sheriff Tiraspol (in 2002 a castigat Campionatul si Cupa Rep.Moldovei), Pyunik Erevan (in 2004 a castigat Campionatul, Cupa si Supercupa Armeniei), dar si selectioner al statelor Panama, Armenia si Kuweit.
Felicitari tuturor participantilor, organizatorilor, membrilor echipelor de fotbal CATENA RACING TEAM si sustinatorilor acestora!

Multumiri celor care au facut posibila desfasurarea acestei comeptitii, un reper si un exemplu, dar si o carte de vizita pentru marea echipa CATENA RACING TEAM,

Si, nu in ultimul rand, participantii la Campionatul de Fotbal CATENA RACING TEAM multumesc in mod special Presedintelui clubului, Dr. Radu George, dar si tuturor celor care, din tara, de peste mari si tari si de pretutindeni i-au sustinut, i-au incurajat, i-au ajutat si le-au fost alaturi.
Realizator: Oana Georgescu
Foto: Sebastian Oros

DSC_2796 DSC_2800 DSC_2805 DSC_2808

VEZI GALERIA